S-a născut pe 28 decembrie 1969 şi este cel care a început dezvoltarea nucleului (eng. kernel) sistemului de operare Linux, inspirat fiind de sistemul de operare demonstrativ Minix creat de Andrew Tanenbaum şi din dorinţa de a avea propriul sistem UNIX pe PC-ul de acasă. În prezent el este coordonator la proiectul de dezvoltare al acestuia. Nucleul dezvoltat de el se află sub licenţa GNU General Public License.
Linux este un sistem de operare gratuit (open source), compatibil UNIX. UNIX este un sistem multitasking şi multiuser, în care utilizatorii au acces la resursele calculatorului de la diferite terminale plasate local sau la distanţă, putând executa în mod concurent un număr nedeterminat de programe. Linux respectă standardul POSIX, suportă toată gama de aplicaţii GNU şi posedă o interfaţă grafică bazată pe X Windows System.
Pentru ce Linux?
În ultimii ani, Linux a reuşit să se transforme dintr-un sistem utilizat doar de mediul academic sau în lumea hackerilor într-un sistem de operare atractiv şi stabil, respectat, folosit pretutindeni în reţele de calculatoare de diferite dimensiuni sau de către utilizatori individuali. Fiind o versiune gratuită de UNIX şi fiind completat cu programe gratuite şi de cea mai bună calitate, a câştigat foarte mult în popularitate, fiind folosit pentru servere de Web, servere de fişiere sau staţii de lucru, în locul sau împreună cu alte sisteme de operare, de la versiunile tradiţionale de UNIX la Windows XP sau Windows Vista. Totodată Linux a devenit popular şi printre utilizatorii de Windows care vor să încerce ceva nou, ceva ce oferă mai multă putere, viteză şi mai mult control. Tocmai pentru a veni în ajutorul acestora, am creat acest sit din dorinţa de a avea cel mai complet proiect de documentaţie în materie în limba română. În secţiunile acestui proiect veţi găsi pe lângă diverse documentaţii, descrieri ale principalelor distribuţii linux, adrese de home page şi download ale acestora cât şi a celor mai utilizate aplicaţii care nu pot lipsi de pe nici un desktop cu pretenţii, alături de adrese diverse cu tematica linux, internet şi web design.
Navigare plăcută!
Echipa mandrivausers.ro are deosebita plăcere să vă prezinte, cadou de la Moş Crăciun, Ghidul Mandriva 2010, care poate fi descărcat în orice moment de pe acest site, sau de aici. Lectură plăcută!
Colegii si prietenii de pe mandrivausers.ro au pe wiki versiunea in lucru a Ghidului Mandriva 2011, care poate fi studiat AICI
KNOPPIX. O nouă versiune a celei mai bune distribuţii live a momentului şi-a făcut apariţia, şi anume Knoppix 6.7.0 LXDE live DVD. Mai multe aici.
Prezentare KNOPPIX 6.7.0 DVD
Gentoo Linux nu a murit! O nouă versiune, Gentoo Linux 11.2, vine să răsplătească aşteptarea utilizatorilor devotaţi! Mai multe aici.