Procedura de instalare a software-ului care vine în pachete de tip tar.gz şi tar.bz2 nu este întotdeauna la fel, dar de obicei arată cam aşa:

# tar zxvf pachet.tar.gz (sau tar jxvf pachet.tar.bz2)
# cd pachet
# ./configure
# make
# make install

Dacă sunteţi norocos, abordând aceste simple comenzi, veţi despacheta, configura, compila şi instala noul pachet software, fără chiar să ştiţi ceea ce faceţi. Oricum, este mai sănătos să fiţi atenţi la procedura de instalare şi să observaţi ce înseamnă aceşti paşi.

PAS 1. Despachetare

Poate că v-aţi dat deja seama că pachetul conţinând codul sursă a programului are o extensie tar.gz sau tar.bz2. Asta înseamnă că pachetul este comprimat ca o arhivă Tar, de asemeni cunoscută şi sub denumirea de tarball. În momentul în care se face pachetul, codul sursă şi alte fişiere necesare sunt stocate toate într-o singură arhiva tar, de unde rezultă extensia TAR. După ce sunt strânse toate într-o arhivă tar, arhiva este comprimată cu gzip, de unde rezultă extensia GZ. Unele persoane vor să comprime arhiva tar cu bzip2 în loc de gzip. În acest caz, pachetul are extensia tar.bz2. Veţi instala aceste pachete în acelaşi mod ca şi pachetele tar.gz, dar veţi utiliza o comandă de despachetare uşor schimbată. După ce aţi downloadat tarball-ul, puneţi-l în directorul dorit. Dacă pachetul se află undeva în directorul dvs. /home, puteţi fi utilizator normal în cadrul acestei etape. Dacă pachetul se află pe altundeva, trebuie să deveniţi root. În acest exemplu, voi presupune că aţi descărcat un pachet (pkg.tar.gz) undeva în directorul /home (/home/eu/dls) şi faceţi aceste lucruri din prisma unui utilizator normal (eu). Dar, după cum am spus deja, paşii sunt aceiaşi şi în cazul în care aţi fi logat ca administrator (root). Ok, să despachetăm în cele din urma tarball-ul. După salvarea pachetului în directorul /home, îl puteţi despacheta cu următoarea comandă (data în consolă):

$ tar zxvf pkg.tar.gz

După cum puteţi vedea, utilizaţi comanda tar cu opţiunile necesare (zxvf) pentru despachetare. Dacă aveţi un pachet cu extensia tar.bz2, trebuie să-i spunem comenzii tar că aceasta nu e o arhivă tgz comprimată cu gzip. Cum facem acest lucru: înlocuiţi litera z cu j în comandă, ca în acest exemplu:

$ tar jxvf pkg.tar.bz2

Ce se întâmplă după despachetare, depinde de pachet, dar în cele mai multe cazuri este creat un director cu numele pachetului. Directorul nou creat se formează în cadrul directorului actual. Pentru a fi sigur de asta, daţi comanda ls.

$ ls pkg pkg.tar.gz

În exemplul nostru, despachetarea pachetului pkg.tar.gz a făcut exact ceea ce ne-am aşteptat şi a creat un director cu numele pachetului. Acum trebuie să tastaţi cd pentru a intra în directorul nou creat:

eu@computer: ~/dls
$ cd pkg
eu@computer: ~/dls/pkg

Citiţi orice documentaţie pe care o găsiţi în acest director, ca de exemplu README sau INSTALL, înainte de a continua!

Pas 2. Configurare

Acum, după ce am ajuns în directorul pachetului (şi am făcut o mică lecturare), este timpul să configurăm pachetul. De obicei, dar nu întotdeauna (de asta trebuie să verificaţi fişierele de genul README sau INSTALL), acest lucru se face rulând scriptul configure. Puteţi rula scriptul cu comanda: eu@computer: ~/dls/pkg$ ./configure Când rulaţi scriptul configure, de fapt nu compilaţi nimic încă. Configure doar va verifica sistemul şi va aloca valori pentru variabilele dependente de sistem. Aceste valori sunt folosite pentru a genera un Makefile. Makefile în schimb este folosit pentru a genera fişierul binar. Când rulaţi scriptul configure, veţi vedea o serie de mesaje ciudate desfăşurându-se pe ecran. Ăsta e un lucru normal şi nu trebuie să vă îngrijoraţi de acest fapt. Dacă configure găseste o eroare, se va plânge de aceasta şi va ieşi. Oricum, dacă totul se derulează în mod normal, configure nu se va plânge de nimic, ci doar va ieşi fără mesaje de eroare. Dacă s-a întâmplat acest lucru, trebuie să trecem la următorul pas.

Pas 3. Construcţia

În cele din urmă este timpul să construim binarul, programul executabil, din codul sursă. Aceasta se realizează utilizând comanda make: De notat ca make are nevoie de Makefile pentru a genera programul. Altfel el nu va şti ce să facă. De accea este important să rulaţi scriptul configure cu succes sau să generaţi Makefile în alt mod. Când rulaţi make, veţi vedea o altă serie de mesaje ciudate desfăşurându-se pe ecranul dvs. Acest lucru este perfect normal şi nu trebuie să vă îngrijoraţi de nimic. Acest pas poate să dureze ceva, depinzând de cât de mare este programul şi de cât de rapid vă este computerul. Dacă faceţi acest lucru cu un computer învechit, puteţi să vă duceţi să vă faceţi o cafea, sau chiar piaţa. De obicei la acest punct îmi pierd complet răbdarea. Dacă totul merge aşa cum ar trebui, executabilul dvs. ar trebui să fie gata să ruleze (după ce make şi-a terminat treaba). Acum, ultimul pas este să instalăm programul.

Pas 4. Instalare:

Acum este momentul să instalăm programul. Pentru a face acest lucru trebuie să vă logaţi ca root. Dacă sunteţi logat ca utilizator normal, în consolă puteţi deveni root cu ajutorul comenzii su. Veţi fi întrebat pentru parola de root şi pregătiţi-vă pentru ultimul pas!

eu@computer: ~/dls/pkg
$ su
Password:
root@computer: /home/eu/dls/pkg

Acum, că sunteţi root, puteţi să instalaţi programul cu ajutorul comenzii make install.

root@computer: /home/eu/dls/pkg
# make install

Din nou, veţi vedea nişte mesaje ciudate pe ecran. După ce se opresc, felicitări! aţi instalat programul şi sunteţi gata să îl rulaţi! Deoarece în exemplu nu am schimbat comportamentul scripului configure, programul a fost instalat în locul implicit. În multe cazuri, acesta este /usr/local/bin. Dacă /usr/local/bin (sau oriunde aţi instalat programul) este deja în PATH, puteţi să-l rulaţi doar tipărindu-i numele. Şi încă un lucru: dacă aţi devenit root cu su, ar trebui să vă întoarceţi la statutul de user normal, înainte de a face ceva stupid. Tastaţi exit pentru a redeveni un user normal.

root@computer: /home/eu/dls/pkg
# exit
exit
eu@computer: ~/dls/pkg

* Făcând curăţenie

Pun pariu ca aţi dori să salvaţi ceva spaţiu pe disc. Dacă aceasta vă e dorinţa, veţi vrea să scăpaţi de fişierele de care nu mai aveţi nevoie. Când aţi rulat make, acesta a creat tot felul de fişiere care au fost necesare în timpul procesului de construcţie, dar care acum sunt nefolositoare şi doar ocupă spaţiu pe disc. Pentru asta, trebuie să tastaţi comanda make clean.

eu@computer: ~/dls/pkg
$ make clean

Oricum, păstraţi fişierul Makefile. Îl veţi folosi dacă vă veţi decide mai târziu să dezinstalaţi programul şi vreţi să o faceţi în cel mai simplu mod.

* Dezinstalarea

Deci, v-aţi decis că programul nu vă mai place? Dezinstalarea programelor pe care le-aţi compilat chiar dvs. nu este însă la fel de uşoară ca cele instalate cu un Manager de programe, ca rpm. Dacă doriţi să dezinstalaţi un program pe care l-aţi compilat dvs., faceţi asta în modul evident: cel de stil vechi. Citiţi documentaţia care a venit cu pachetul software şi vedeţi dacă nu spune ceva de dezinstalare. Dacă nu spune, puteţi să vă smulgeţi părul din cap. Dacă nu aţi şters deja Makefile, puteţi fi în stare să dezinstalaţi programul cu ajutorul comenzii make uninstall:

root@computer: /home/eu/dls/pkg
# make uninstall

Dacă vedeţi mesajele ciudate de text desfăşurându-se pe ecran (deja la momentul ăsta ar trebui să le vedeţi: ăsta e un lucru bun. Dacă începe să vi se plângă, este un lucru rău. Trebuie să ştergeţi fişierele manual. Dacă ştiţi unde s-a instalat programul, trebuie să ştergeţi manual fişierele instalate în cadrul directorului acestuia. Dacă nu aveţi nici-o idee unde îi sunt fişierele, ar fi bine să citiţi Makefile şi să vedeţi unde au fost instalate, iar apoi să le ştergeţi.

---